Povestea spune că un împărat chinez i-a cerut unui pictor să deseneze cei mai frumoşi dragoni văzuţi vreodată. După ani de studiu, pictorul revine la palat şi trasează două linii – una galbenă şi una verde – de o parte şi de alta a tronului. Nemulţumit, împăratul îl condamnă la moarte. Însă în noaptea dinaintea executării sentinţei, un vis îl convinge să viziteze peştera în care lucrase maestrul. Ajuns acolo, găseşte pictaţi, chiar de la intrare, cei mai minunaţi dragoni, pe care îi vede simplificându-se treptat, reduşi la esenţă pe măsură ce se afundă în peşteră. Pictorul este eliberat şi răsplătit împărăteşte. În povestea FRAGMENTARIUM nu este vorba nici despre comori împărăteşti, nici despre sentinţe crude, ci despre aceeaşi simplitate profundă pe care etichetele semnate de maestrul Sorin Ilfoveanu o expun în faţa privitorului. Demersul memorialistic susţinut în ciclul de desene FRAGMENTARIUM surprinde momente-cheie ale existenţei umane, interpretate de personaje rupte din orice context de relaţionare interpersonală, obligate să privească spre lumea dinlăuntru – căci omul este mereu singur în faţa marilor adevăruri. A fost nevoie de decenii pentru ca personajele profesorului şi creatorului de şcoală Sorin Ilfoveanu să-şi povestească clipele de viaţă în câteva linii, într-un un unghi sau prin prestaţia unui auxiliar devenit magic: pasărea, pisica, instrumentul muzical.
Colecţia FRAGMENTARIUM a fost îmbuteliată în 2000 de sticle.