RO | EN
 
foto vin Crama Oprișor 150 UNArte
150 UNArte


La împlinirea celor 150 de ani de la înfiinţarea Școlii Naționale de Belle Arte din România, Universitatea Națională de Arte (UNA) din București și Crama Oprișor lansează o ediție limitată de artă-și-vin, compusă din 150 de sticle. Ediţia-colecție este ambalată în 50 de cutii a câte 3 sticle.

Reproducând lucrări din colecţia Muzeului Universității Naționale de Arte București, etichetele de pe sticle indică cele trei direcții care au stat la baza fondării importantei instituții de învăţământ românești – desenul, pictura și sculptura:


Gheorghe Ioanid – Studiu de nud, 1864

Dimitrie Serafim – Portret de femeie, 1878

Carol Storck – Portretul lui Theodor Aman, 1892

Iniţiat într-un important moment aniversar, acest proiectul de artă-și-vin reprezintă primul pas în parteneriatul încheiat între Universitatea Națională de Arte din București și Crama Oprișor.

Beneficiile obținute prin comercializarea celor 50 de cutii vor reveni integral studenților și absolvenților Universității, atât în perspectiva creşterii valorilor, cât și ca recunoaștere a rolului educației și formării artistice la nivel academic.

 



© Ciprian Paleologu