Acasa
Istoric
Contact
Cristian Boerean

Cristian Boerean
va recomanda
Vinuri si condimente

Vinuri si condimente
Vinuri si condimente

Articole
română | english

Oltenia profunda vol. I

Oltenia profunda vol. II

Arta si vin

OLTENIA PROFUNDA CRAMA OPRISOR

La o azvârlitură de băţ de Cotul Dunării începe Golul Drâncei, un ţinut spre care duc multe drumuri, dar unde, până nu demult, nu ajungea nimeni, de parcă o vrajă rea ar fi încercat să ţină departe viaţa, râsetele şi tinereţea de acest pământ în care binecuvântarea părea mereu îndoită cu o urmă de blestem. Nici Păstorel, nici Duiliu Zamfirescu, nici Horia Furtună, nici alţii ca ei n-au reuşit să convingă generaţiile de mai târziu că acest pământ poate fi izvor de bucurie. Grădini de legume pustiite, bătrâni şugubăţi sau fantomatici, tineri fugiţi să-şi caute visele pierdute pe drumurile Imperiului Roman, un val de pământ ce mărginea odinioară împărăţia lui Traian de sălbatici, ruinele unei cetăţi, înscrisuri vechi de veacuri pietrificându-se în praf prin arhivele unei primării, un deşert încă verde, ai cărui tuaregi nu purtau haine albastre. Aşa era Oprişorul cu un deceniu în urmă, înainte să se aşeze viţa-de-vie pe locul meritat. Renaşterea culturii vinului pe acest tărâm, nu a adus promisiuni de prosperitate şi nu a pavat străzile cu aur. A pus însă un steguleţ acolo unde harta era albă. A oprit fuga spre alte zări a încă unei generaţii. Şi, mai mult decât atât, le-a adus românilor în dar pe cel mai frumos fiu a soarelui, Vinul.

Măiastru

Renaşterea locului poartă numele de Măiastru, închinare către soare şi a sa pasăre Phoenix, mereu gata să se redăruiască lumii, mai frumoasă şi mai strălucitoare decât înainte. Dar acelaşi simbol mai este şi mesagerul de peste veacuri al Păsării Măiestre, cea într-o mie de culori şi viers nemaiauzit. Povestea spune că un împărat evlavios şi un a pus temelie Casei Domnului, dar că biserica nu putea fi nicicum terminată, pentru că turnul i se dărâma peste noapte. Într-o noapte visă că în turn trebuie aşezat cuibul păsării măiastre, pentru a-l apăra. Pe Prâslea, care i-a înfăptuit dorinţa, soarta l-a încercat, apoi i-a dat tot ce-şi putea dori un om. Pe fraţii săi, care i-au stat împotrivă, sorţii i-au pierdut. Nu în ultimul rând, Măiastru este un elogiu al pământului, al muncii manuale, al preţioaselor ţesături care ascund, scrise cu fire tari, legendele locului. Iar Măiastrul ne spune că cerul şi zborul sunt ale celor care-şi cunosc pământul şi istoria, locul şi munca. Lor le-s puse deoparte toate darurile lumii.

Merlot În România aproape că e greu să nu faci un Merlot bun. Este, destul de probabil, soiul internaţional care s-a adaptat cel mai bine la condiţiile de aici. Cel de la Oprişor este un vin intens, aproape cărnos, cu arome intense de fructe roşii de pădure, cu senzaţii dulcegi şi un postgust prelung şi prietenos, din care răzbat note de migdale şi ierburi uscate. Totul se aşează într-un echilibru perfect, cu rotunjumi expresive şi tanini fine, bine integraţi. Se bea cu poftă, dar mai ales se bea oricând, pentru că are o vioiciune care-l fereşte de senzaţia de obositor a vinurilor roşii grele.

Sauvignon Blanc O dimineaţă de primăvară într-o sticlă. Flori albe, flori de viţă, arome specifice de Sauvignon Blanc, nuanţe citrice din plin, de la limetă la coajă de lămâie, totul învelit într-un aer mineral, de cremene. Finalul curat, răcoritor şi reconfortant lasă urme de ierburi crude şi fructe bine coapte. Perfect pentru orice iubitor de vinuri acide, pentru orice zi înfierbântată de vară, pentru fiecare clipă de relaxare.

Cabernet Sauvignon Un vin într-atât de expresiv şi texturat încât aproape că se mănâncă, nu se bea. Cu rotunjimea-i caracteristică, de vin bărbătesc, solid, se dezvăluie rapid ca fiind, de fapt, un adult jucăuş, cu nuanţe ce aduc aminte de copilărie – coacăze, ciocolată neagră, cacao şi vişine furate din vecini (mereu mai zemoase şi mai gustoase decât cele cumpărate sau din propria ogradă). O urmă de mineralitate îi sporeşte profunzimea şi, alături de taninii bine intergaţi, îl transformă într-un vin prietenos şi deschis.

Fetească Neagră Ca soi, Feteasca Neagră a trecut prin multe atitudini şi interpretări în vremea când toată lumea insista că ar trebui urcată la rangul de reprezentant al vinului românesc. Feteasca Neagră din Oprişor se deosebeşte de altele prin complexitate şi fineţe. Are o textură mătăsoasă, o curgere seducătoare, este prietenos, vorbăreţ, dar nu obositor. Îşi începe discursul cu note distincte de vişine, care se îmbină aproape imediat cu nuanţe plăcute de scorţişoară, cuişoare, rozmarin şi condimente orientale, pentru a termina cu senzaţii de prune afumate şi vişine supracoapte, completate de tanini fini, ce amintesc de pudra de cacao.

Rose Un nas ameţitor de fragi, căpşuni bine coapte, petale uscate de trandafir, cireşe galbene şi muşcate. Solul îşi spune din nou cuvântul, adăugând întregului un strop de mineralitate şi o nuanţă de iarbă grasă. Cu o aciditate aproape ca a unui vin alb, rose-ul Măiastru este un vin şi pentru sete, şi pentru poftă, şi pentru seri galante, şi pentru întâlniri cu amici, şi pentru însoţit mâncăruri complicate, şi pentru gustări, şi pentru pretenţioşi, şi pentru cei mai puţin iniţiaţi în lumea vinului… Este poate cel mai prietenos şi mai accesibil vin din gamă, vorbind pe limba oricărui îl gustă. Şi la propriu, şi la figurat.

Caloian

Ca ritual precreştin de invocare a ploii, cu o vechime de cel puţin cinci milenii, Caloianul are partea sa sublimă, compensată, ca tot ce e ritualic, de o parte întunecată. Caloiene, Iene, Du-te-n cer şi cere Să deschiză porţile, Să sloboadă ploile, Să curgă şi gârlele, Zilele şi nopţile, Ca să crească grânele! Caloianul spune tot despre disperarea care împinge comunitatea la sacrificiu, pentru a trimite un suflet să le ceară zeilor ploaie, dar spune şi totul despre seninătatea celui care acceptă să fie dat pierzării pentru a-şi ajuta semenii. Sacrificiul încetează să mai fie activ şi devine simbolic încă de dinaintea vremilor noi, creştine. Stau mărturie scrierile lui Diodor Sicul, care relatează scena îngropării ritualice a lui Attys, echivalentul lui Orfeu în arealul dacic: Deoarece, însă, din pricina vechimii, din trupul lui Attys nu mai rămăsese nimic, frigienii au făcut imaginea tânărului, pe care apoi, plângând-o, o înmormântară, îndeplinind şi onorurile funebre potrivite cu soarta lui, şi acest obicei ei îl ţin constant până în zilele noastre. Astăzi, fetiţele de 5-6 ani ale satului se împart în cete, în cea de-a treia zi de marţi după Paşte, fac câte o păpuşă de lut, o împodobesc şi îi pun drept căciulă coajă de ou roşu (reflexie a decapitării lui Orfeu) şi o trimit pe râu sau pe lac într-un mic sicriu bine încleiat. Iene, Scaloiene! Tinerel te-am îngropat, De pomană că ţi-am dat, Apă multă şi vin mult Să dea Domnul ca un sfânt, Apă multă să ne ude, Să ne facă poame multe! Vara, în Oprişor, când aerul fierbe la 40 de grade, pământul clocoteşte de-a dreptul, atingând şi 60 de grade. E de înţeles disperarea a atâtea sute de generaţii, pradă unui pământ fără umbră, fără înălţări şi maluri abrupte, cu toţi copacii uscaţi în picioare de cum începeau să prindă trup. Şi cu atât mai sublimă convertirea acestui pământ în podgorie, în casă a viţei-de-vie pentru care seceta este, de cele mai multe ori, binecuvântare! Caloiene, Ene, Mă-ta te cată Prin pădurea deasă, Cu inima friptă, arsă, Prin pădurea rară, Cu inima friptă, amară!

Fetească Neagră Un vin-vedetă al liniei Caloian, ce a cucerit rapid mulţi admiratori. Aduce aminte de surpriza erotică şi postmodernă a doamnei care, la un bal alb-negru, coboară majestuos treptele de marmură purtând o rochie roşie de flamenco. Este un vin care nu poate rămâne nevorbit, nu se trece cu vederea şi rămâne multă vreme în amintire. Deşi se bea uşor, nu este un vin facil, rotunjimea sa prietenoasă, dominată de prune uscate, cireşe şi vişine negre, fiind doar un context pentru senzaţii de trufe, cacao, ba chiar şi o picătură de sânge proaspăt, alături de arome seducătoare de lemn.

Sauvignon Blanc Un tovarăş de joacă sprinten şi plin de voie bună, ca un copil ce aleargă neobosit peste dealuri, de dimineaţă până seara. Acid şi plin de vervă, parfumat şi revigorant, ca un buchet proaspăt de flori de viţă-de-vie şi de soc, flori de câmp şi iarbă subţire. O evadare scurtă şi nepretenţioasă, nesolicitantă, numai bună de reamintit cât de importante sunt clipele rezervate micilor plăceri.

Cabernet Sauvignon Puternic şi sigur pe sine, bogat, cu pasul ferm şi greu, Cabernetul se deschide mai greu, păstrându-şi propria cadenţă, dar asta doar pentru a se dezvălui în plina sa majestate. Un Laocoon căruia maturitatea nu i-a înmuiat trupul, ci doar i-a dat tuşe mai groase şi mai ferme. Rafinamente de ciocolată neagră, fructe uscate şi arome ce aduc aminte de brazda prospătă de pământ gras, cu atingeri ierboase, totul legat într-o textură solidă şi satinată.

Merlot Dacă ar exista un vin oficial pentru jucat hora, probabil acesta ar fi. Plin de viaţă, ritm şi muzică, neobosit, mereu proaspăt, calibrat perfect pentru orice gust, Merlotul Caloian pare a fi în sine un motiv de sărbătoare. Cu un debut fructuos, de cireşe negre şi coacăze, un trup care a scos cele mai seducătoare nuanţe de vanilie din lemn şi cu tanini săi perfect integraţi, care îi completează ansamblul armonios, uşor gliceric, este un vin a cărui curgere nu ar trebui nicicând întreruptă…

Drăgaica Rosie Rusalca Alba

Drăgaica Rosie Ca neam, am avut mereu o reţinere în a acorda figurilor mitologice puterea de a se manifesta atât la extrema binelui, cât şi la cea a răului. Misterioasele Sânziene, neam de iele, au atât puterea de a da noroc, de a vindeca şi de a binecuvânta apa de stele (roua de dimineaţă din Noaptea de Sânziene), cat şi puterea de a le lua minţile muritorilor care le văd dansând în aer, deasupra lacurilor şi comorilor. În consecinţă, în preajma romanizării sărbătorii (când numele ancestral a fost preschimbat în Sancta Diana, Sânziana) mitologia a reţinut naşterea Drăgaicii (de la drag), fiinţe care alungă răul şi anunţă dragostea în aceeaşi Noapte de Sânziene. În timp, cele două au ajuns să se confunde, iar sărbătoarea a prins acelaşi chip pretutindeni, de la flori puse sub pernă până la coroane de sânziene (care înfloresc în jurul acestei nopţi) aruncate în cireada de vite a satului, pentru a arăta vârsta viitorului iubit. Dacă sătenii şi-au respectat cuvântul dat duhurilor şi nu au cărat apă de la fântână noaptea, ca să nu tulbure spiritele, şi nici n-au săvârşit vreun alt asemenea păcat, Drăgaica va avea grijă de recoltele lor, aşa cum va feri de boli şi pe copiii puşi în braţele fecioarelor care joacă Hora Drăgaicelor.

Drăgaică Roşie De la un minut la altul, de la o oră la alta, acest cupaj face cât o mie de cuvinte. Lucrurile bune se întâmplă celor care ştiu să aştepte, se spune. Iar acest vin este dovada că munca şi răbdarea nu rămân nerăsplătite. Drăgaica nu dă buzna, ci aşteaptă până îşi găseşte partenerul ideal. Decantat îndelung şi servit în cele mai bune pahare existente, va oferi o linie incredibilă de note şi arome, spunând o poveste foarte, foarte lungă. Este un intelectual graţios care, în loc sa te contrazică, te duce de mână acolo unde poţi sa găseşti certitudini. E prietenos, nu autoritar, este nobil, puternic şi deosebit.

Rusalca Rusalca era spaima copiilor şi ameninţarea flăcăilor, centura de castitate montată direct în minţile băieţilor care începeau să arunce ocheade codanelor: o sirenă malefică, o lostriţă păcătoasă, care avea şi puterea de a lua trup de femeie, rătăcind prin păduri în căutare de bărbaţi tineri, pe care îi ademenea în râu sau îl lac, pentru a-i îneca. Astăzi nu ne temem de Rusalcă, dar îi putem da locul meritat, urmând inspiraţia genialului Esenin: Lângă-un stog din costreiul uscat Îţi va coase Rusalca beteală Ochi îţi va pune potcoave înmuiate-n cerneală. Spune-i că eşti călător obosit Departe de dureri omeneşti Scoate-l şi pierde caftanul Coboară cu Rusalca-n poveşti. (…) Satul niciodată nu piere.

Rusalca Albǎ Complicat până la atipic, stratificat, este de studiat în egală măsură cu cât este de consumat. In linişte, eventual. Cu trup solid, de la Chardonnay, arome discrete din Sauvignon Blanc, plin de viaţă (de la Riesling) şi cu un balans fin între aciditate, alcool şi trup, reglat de Pinot Gris, Rusalca este un vin care poate fi înţeles de fiecare după culoarea şi căldura momentului in care se infăţisează. E de vorbit şi povestit sau este de tăcut şi privit – după cum îi şade mai bine celui căruia i se toarnă.

Rusalca Albă şi Drăgaică Roşie Două vinuri pot spune mai multe despre Oprişor decât orice poveste am încerca să inventăm peste noapte. Dincolo de tradiţii şi trecut, acest loc încearcă astăzi să se reinventeze, să intre în pas cu vremurile. Racordul cu restul ţării şi cu de-curând-regăsitul bătrân continent se simte în ambele sensuri, prin vinurile trimise în lume, dar şi în prozaicele implanturi de tehnologie şi concepte pe care locul le resimte. Poate că în altă parte, acest proces ar fi dureros – circulă poveşti înspăimântătoare despre popoare rupte pe de-a'ntregul de propriile tradiţii, de cultură şi trecut. Încercând să compenseze, unii se laudă că dau înapoi comunităţii. Nu e cazul în Oprişor, unde viaţa curge la fel de lin şi de greu ca dintotdeauna. Pasul către mâine se face non-invaziv, prin asumarea locului, cu tot ce înseamnă cu el. A da înapoi, în acest caz a învia. Rusalca şi Drăgaica, două elemente fundamentale ale mitologiei şi ritualisticii Olteniei, duse în pragul pieirii în jumătatea de veac de beznă din care am ieşit cu sufletele reci şi sărăcite, prind din nou viaţă în aceste două cupaje, două vinuri aşa cum nu s-au mai făcut în această parte a lumii, exprimând pe deplin recontextualizarea miturilor, din perspectiva omului de azi. Rusalca devine călăuză în lumea poveştilor, iar Drăgaica, eliberată de intenţiile discutabile ale neamului ielelor, nu mai vine noaptea prin casele fecioarelor decât pentru a le ajuta să-şi găsească bărbatul sortit.

Cabernet Sauvignon Deseori, şi cele mai complicate lucruri îşi găsesc expresia într-un singur cuvânt, o culoare, un gest, un pas, un zâmbet, o uitare. Al treilea element fundamental al Oprişorului este cel mai simplu şi cel mai inexprimabil: pământul. Văzut zi de zi, lucrat uneori până la epuizare, clocotit până la insuportabil şi îngheţat până când nici un vârf de cazma nu-l mai poate pătrunde, recipient pentru tributul nesfârşit de sudoare, pământul devine atât de mult parte a vieţii de zi cu zi încât devine, fără să simţi, invizibil. Şi totuşi, pământul acesta dă înapoi mult. Totul e să vezi, să ai ochi ca să vezi cât de nemăsurat mult se întoarce din pământ. Rege al viei, rege al vinurilor, Cabernetul este piatra de hotar a Oprişorului, produsul său de excepţie, aşa cum Braşovul are Biserica Neagră sau Parisul – Turnul Eiffel. Între cele trei vinuri complicate şi cu un apel profund la minte şi spirit se numără, în mod natural, şi un Cabernet Sauvignon. Deranjant de simplu, ar putea veni, de undeva, reproşul. Şi, totuşi, nu e nimic simplu. Sunt, de fapt, şase vinuri, cu timpi diferiţi de maturare, butoaie diferite, mai vechi sau mai noi, din struguri culeşi în zone diferite al podgoriei, fiecare vin fiind lucrat până la expresia sa maximă. Asamblarea lor în acelaşi vin, la fel ca la cele mai complicate dintre cupaje, înseamnă alchimie, talent, dragoste, muncă şi, mai mult decât orice, înţelegerea locului. Cabernet Sauvignon Cabernetul Sauvignon de la Oprişor spune mai mult despre această aşezare decât orice ar putea spune cuvintele. Aduce laolaltă zilele de blestem – ger şi caniculă - cu zilele în care nici un om cu mintea întreagă nu ar părăsi Oprişorul pentru nimic în lume. Tumultuos, ardent, bogat, inteligent, convingător, învăluitor, parfumat ca un colţ de Rai şi săţios atât cât îi stă bine oricărui vin de înţelepciune, este un Cabernet pe care aura de vin de autor nu-l îndepărtează cu nimic de realitatea că este un vin de terroir. Este haina pe care şi-o îmbracă Oprişorul când iese în lume.

Smerenie Nimic nu există în Oltenia fără să fie legat în vreun fel de credinţă, de ortodoxie, de Divinitate. Bisericile şi mânăstirile au stat timp de secole în cel mai înalt punct (geografic vorbind) al comunităţii, pentru a sublinia fizic locul spiritual al practicilor spirituale. Ţine de evidenţă faptul că oltenii nu ar fi putut rezista atâtor vremuri potrivnice fără să fi ţinut aprinsă o flacără a credinţei. Până astăzi, straiele oltenilor şi troiţele de la răscruci împrăştie o atmosferă de smerenie, însă nu una a omului învins, ci a celui care şi-a pus sufletul şi viitorul la dispoziţia lui Dumnezeu. În Oltenia profundă pluteşte şi azi miros de ulei ars în candelă, de tămâie şi de ziduri vechi bisericeşti. Smerenie Vinul Smerenie este primul din România care a parcurs un drum invers, de la nume şi idee la lichidul închis în sticlă. S-a vrut a fi un tribut adus sufletului nemuritor şi credinţei nesmintite, călugăriţei închise în chilie care citeşte Cartea Sfântă, privind uneori prin geamul minuscul, care îşi petrece cea mai mare parte a vieţii rugându-se pentru fiecare om pe care l-a întâlnit sau de care a auzit vreodată. Alchimia lui Liviu Grigorică şi puritatea soiurilor lucrate de Veronica Gheorghiu au fost exploatate la maximum pentru a obţine un vin care cuprinde toată această atmosferă. Asprimile tocite ale rasei călugăreşti – surprinse în taninii catifelaţi, cu astringenţe plăcute. Răcoarea chiliei în urme aproape imperceptibile de mentă şi eucalipt. Viaţa de zi cu zi - în parfumul de gutuie lăsată în fereastră şi cireşele supracoapte. Neclintirea credinţei – în puterea mare de învechire a vinului.

Passarowitz 1718 La 21 iulie 1718, în urma tratatului de la Passarowitz, Oltenia intra sub administrarea Imperiului Habsburgic. Nu se inventase încă nici un fel de concept de ciocnire a civilizaţiilor, dar rigoarea germanică, proverbialul chiul plin de umor al oltenilor şi moleşeala de bien-vivre a otomanilor au reprezentat factori de coliziune aproape palpabili. Drept urmare, după 20 de ani, Imperiul se restrângea, după tentative nereuşite de recensământ, un oarece succes în cartografiere şi după însemnarea pământului cu primele clădiri – mânăstiri şi conace – menite să dureze peste vremuri. Astăzi, spiritul locului, cel care i-a făcut pe germani să abandoneze proiectul, are încă sclipiri de rigoare şi precizie. Când eşti sigur că întreg satul îşi face siesta şi ştii cu certitudine că lucrarea de azi nu mai poate fi terminată, un zvâc divin pune lucrurile în mişcare cu o viteză nemaivăzută. Iar încheierea – la timp! – a lucrării se face cu gluma şi cântecul care circumscriu cel mai bine spiritul locului. Urmează, evident, siesta… Passarowitz 1718 Vinul i se aseamănă întrutotul poveştii germanizării vremelnice a Oldeniei. Cele cinci soiuri din care este construit – Cabernet Sauvignon, Shiraz, Merlot, Pinot Noir şi Dornfelder – sunt greu de înfrăţit şi ar părea unui ochi neavizat aproape contradictorii. Cu răbdare, la ore bune după deschiderea sticlei (unii spun că a doua zi ar fi chiar mai bine!), aromele încep să lucreze, dezvăluind o frumuseţe neaşteptată, greu de intuit la primul nas. Note discrete, aproape subliminale, apar şi dispar prin bogăţia de nuanţe, lăsând cititorul surprins şi nelămurit, cu o senzaţie de ştiu, dar nu ştiu ce…, exact ca sclipirile germanice ale oamenilor care fac acest vin. Solid, dar suplu şi elastic, texturat şi mătăsos, corpolent şi alunecos, vioi, dar sobru, un şir nesfârşit de contradicţii coerente, Passarowitz 1718 este un vin de băut cu mintea, este vinul de bibliotecă, de studiat cu o carte de istorie sau un album de artă în braţe…

Oltenia profundă Cele mai adânci gânduri, cele mai complicate sentimente, cele mai întunecate temeri şi cele mai importante trăiri sunt mereu imposibil de rostit. A vorbi despre aceste lucruri înseamnă să legi în lanţuri de verb şi adjectiv şi ultimele sclipiri de divin rămas în om. Este, probabil, unul dintre motivele pentru care avem arte – ele păstrează vie posibilitatea de a alătura culori, texturi, consistenţe, arome, rime, zboruri şi forme acolo unde cuvintele nu au nici o şansă să răzbată. Avem trei vinuri speciale, care se referă la trei dimensiuni esenţiale ale Olteniei profunde – la trecut, la credinţă şi la pământ.